Florin Niță a impresionat în tricoul echipei naționale a României în preliminariile Campionatului Mondial 2022, iar șefii lui Sparta Praga au decis să îi facă un nou contract portarului român.
Florin Niță a fost titularizat de Mirel Rădoi în cele trei meciuri jucate de echipa națională a României din preliminariile CM 2022, iar goalkeeperul Spartei Praga a reușit să îl înlocuiască cu brio pe Ciprian Tătărușanu, portarul lui AC Milan care a decis să se retragă de la prima reprezentativă la finalul anului 2020.
Paradele lui Florin Niță din victoria cu Macedonia de Nord și înfrângerile cu Germania și Armenia au reușit să îi convingă pe cehi să îi propună un nou contract goalkeeperului român.
Florin Niță mai avea doar trei luni de contract cu Sparta Praga, iar conducătorii grupării din Cehia au decis să îi prelungească înțekegerea pentru încă doi ani, după ce mai multe grupări din Europa s-au interesat de goalkeeperul care a fost cel mai bun om de pe teren la partida pierdută de România cu Germania, scor 0-1, în etapa a doua din preliminariile CM 2022.
Florin Niță a fost cumpărat de Sparta Praga de la FCSB în 2018, după ce cehii i-au plătit lui Gigi Becali două milioane de euro. Gruparea din Cehia a decis să îi prelungească înțelegerea, după ce și Gigi Becali a dezvăluit că și-ar fi dorit să-l aibă pe internaționalul român din nou la echipă.
Florin Niță a început fotbalul la Concordia Chiajna, iar în iulie 2013 a făcut pasul către FCSB, echipă la care a stat până în ianuarie 2018. Pentru formația roș-albastră a jucat în 117 meciuri și a câștigat alături de gruparea finanțată de Gigi Becali trei trofee: titlul (2013-2014 și 2014-2015) și Cupa României (2014-2015).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER